Asociația Suporterilor Englezi nu dorește să țină un moment de reculegere în memoria „Doamnei de Fier”
Pe 15 aprilie se împlinesc 24 de ani de la „Dezastrul de pe Hillsborough”, unde au murit 96 de fani ai lui Liverpool. Pe 8 aprilie a murit fostul prim ministru al Marii Britanii, Margaret Thatcher, un personaj controversat, mai ales în rândul iubitorilor de fotbal din Anglia. „Doamna de fier” este recunoscută ca fiind liderul care s-a implicat foarte mult în tragedia care s-a petrecut în urmă cu mai mult de două decenii.
Maniera în care a instrumentat celebrul caz de la Hillsborough i-a atras, însă, antipatia majorității suporterilor din Anglia. Drept urmare, mai multe galerii ale cluburilor din Albion au de gând să boicoteze orice încercare de comemorare a fostului prim-ministru britanic. „Ar fi o mare greșeală ca pe stadioane să se țină un moment de reculegere pentru Thatcher. Ea a condus ședințele care au urmat dezastrului de la Hillsborough, iar de la acele ședințe nu există nicio notiță, nicio înregistrare, nimic. Nu știm ce s-a întâmplat și de ce s-a implicat. Vrem în continuare transparență totală și să aflăm adevărul”, a spus Margaret Aspinall, președintele asociației formată din familiile victimelor de la Hillsborough.
Controversa a plecat de la intenția președinților de la Wigan și Reading, care doreau să ceară fanilor să țină un moment de tăcere în memoria lui Margaret Thatcher. Curios sau nu, Reading are meci în weekend chiar cu Liverpool. Ulterior, oficialii lui Reading au menționat că momentul de reculegere va fi ținut pentru victimele de la Hillsborough.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER